joi, 31 decembrie 2009

Moda comunista



In contextul in care artistele nu aveau voie sa isi expuna decolteul in public, ma intreb cum a fost privita Margareta Paslaru dupa scena de mai sus din "Impuscaturi pe portativ" (1968).

In alta ordine de idei, mai multe despre moda comunista gasiti pe blogul lui Octavian Coifan.

La multi ani 2010!

marți, 29 decembrie 2009

Amintiri din epoca de aur


Sunt un produs atat pre cat si post comunist. Primii 7 ani i-am copilarit in comunism iar revolutia pentru mine nu a insemnat mai mult decat vestile de la Bucuresti ca ambii parinti sunt bine si vorbele domoale ale bunicilor care nu ma lasau sa ies in curte, in Sibiu, pentru ca se tragea din elicoptere. Ce a urmat insa a inceput sa mi se imprime mai bine, caci am inceput scoala si o data cu ea am observat ca atitudinea pe care o aveam fata de haine, construita cu ajutorul unei prietene, din Sibiu, trebuia sa se schimbe.

Cea mai buna prietena a mea era o nemtoaica cu un an mai mare decat mine, Marion. Zilnic treceam prin usita ce despartea cele doua curti, special construita pentru noi fetele si ne jucam cand la mine cand, la ea. Pentru ca Marion avea parintii langa ea, mi se parea ca lumea lor este mult mai vie si mai intensa. Casa era mai colorata desi pastrau multe din obiectele traditionale culturii germane in decorarea acesteia. Hainele lui Marion erau intotdeauna mai frumoase ca ale mele. Bunica ei era croitoreasa si inca una buna, iar rudele din Germania, pe langa hainute, le trimiteau in mod regulat cataloage de moda. Quelle este singurul de care imi aduc aminte, pentru ca primisem si eu vreo trei catastife cadou, ce fusesera indelung studiate de bunica ei.

Desi nu prea gaseai jucarii si nici hainute, ei aveau intotdeauana de toate. Ne jucam ore in sir langa casuta Barbie. Familia Muller stia ca tanjesc si eu dupa aceasta joaca la mine acasa, asa ca intr-un an, de ziua mea, am primit cadou prima papusa. Marion a tinut sa imi explice ca este fabricata in Germania, la Mattel. Era mandra de originile ei.

Gradinita am facut-o in limba romana, insa, la 5 ani, in al doilea semestru am dezertat la clasa de germana, ca sa fiu mai aproape de prietena mea. Pentru educatoarea de la clasa de romani a fost un soc. A chemat bunicii la gradinita, le-a explicat ca desi facusera cerere la inceputul anului sa fiu transferata la grupa de germana, acest lucru era imposibil, era ilegal. In cele din urma educatoarea a cedat, deoarece eu nu ma mai intorceam in clasa ei. Mi-a transferat astfel caietele, creioanele colorate si alte rechizite la grupa "privilegiata" condusa de Kati-tante.

Aici, am simtit diferentele culturale si mai ales discriminarea. Intr-o zi, Kati-Tante era cu nasul in niste hartii si trebuia sa aibe grija atat de grupa de nemti cat si de cea de romani. Ca sa mergem la toaleta trebuia sa ii cerem voie, desi mergeam neacompaniati. Am mers aproape de Kati Tante si i-am cerut voie sa merg la baie, dar in romana. Fara sa ridice ochii din hartii mi-a raspuns categoric ca nu am voie, ca trebuie sa mai astept. Nevoita fiind de situatie sa merg totusi cat mai repede, am revenit dupa un minut in fata educatoarei si i-am cerut voie in germana. Raspusul a venit la fel de natural ca si primul: "Sigur, du-te".

Nemtii erau mandrii si orgoliosi si cred ca si usor suparati de smerenia romanilor. Ei se imbracau mai bine, aveau hainele alese cu grija din materiale frumoase dar si rezistente. Mai primeam si eu din cand in cand cate o hainuta dar nu aveam niciodata aceeasi tinuta cu a lor.

Prima pereche de blugi am primit-o tot de la ei, cand am implinit 6 ani, alaturi de o camasa in carouri. Fiind tunsa scurt aratam exact ca un baietel, dar nu-mi pasa. Oamenii ma recunosteau ca eram fetita doar dupa cerceii de aur pe care ii purtam in ureche. Eram fericita pentru perechea de blugi si desigur ca mi-as fi dorit si o geaca, dar nu aveam curajul sa o cer.

Pentru ultima mea serbare din gradinita, 1989, Kati-Tante imi oferise din recuzita gradinitei o rochie alba, simpla. Bunica mea, care lucrase la Drapelul Rosu, fabrica de dantela si in fabrica 7 Noiembrie, de dresuri (actualul Mondex), a scos din dulapul plin de materiale o rola mare de dantela alba si mi-a transformat rochia simpla intr-una minunata. I-a cusut dantela la tiv, la maneci si la guler. Dintr-o data eram mult mai linistita, pentru ca desi primisem o rochie frumusica de la Kati-tante, bunica a reusit sa o transforme intr-o rochie de basm. Eram atat de mandra de ea, incat am plecat val-vartej sa ii arat opera bunicii si lui Marion. Stiam ca la serbarea ei ea avusese o rochie si mai frumoasa, croita de bunica ei, plina de volanase si un coif dantelat pe cap, dar eu eram mandra de bunica. Cand m-au vazut si lor le-a placut transformarea, dar ca sa o rasplateasca pe bunica pentru efortul ei, i-au propus sa imi imprumute rochia de serbare a lui Marion, ca sa fiu si eu la fel de frumoasa si "aleasa". M-am bucurat mult de oferta, dar am intrebat-o pe bunica daca nu se supara, doar muncise atata pentru rochia mea si eu refuzam acum sa o port. Insa, cum mie nu mi s-a parut deloc incorect sa port o rochie mai frumoasa, nici bunicii nu i s-a parut.

In ziua serbarii am fost pentru prima data mandra. Nu mai simtisem acest sentiment pana atunci, pentru ca bunicii ma invatasera sa fiu modesta, insa odata intrata in hainele sasesti, m-am transformat. O colega nemtoaica, invidioasa, a venit repede sa ma intrebe de unde am rochia, iar eu, cu o trufie inexplicabila, i-am raspuns: "Asa o am eu". Bunica m-a dojenit, insa momentul de trufie imi apartinuse in totalitate si cred ca si bunicii i-a placut indrazneala mea, pentru ca nu mi-a mai zis nimic dupa.

Vara a trecut repede dupa serbare si a trebuit sa merg la scoala, in Bucuresti. Socul cultural l-am depasit usor, insa despartirea de hainele nemtesti am facut-o mai greu, dupa ce am simtit cat de reci si grele pot fi ironiile copiilor cand nu esti la fel ca ei. Nu aveam voie sa fiu diferita de ei, sa port haine vechi, dar care aratau foarte bine, pentru ca nu erau "la moda". Radeau de mine si spuneau ca arat ca o mica "invatatoare". Purtm fuste clos, peste genunchi si pantofi sau cizme cu toc mic. Eram prea ciudata pentru ei, asa ca a trebuit sa ma schimb.

Acum insa cand imi aduc aminte de toate acestea, imi dau seama cat de ciudat ma simteam si totusi, speciala.

marți, 15 decembrie 2009

Vechi versus nou


Imi verific lista de bloguri cu regularitate, daca nu zilnic, cel putin o data pe saptamana. Sunt foarte curioasa sa stiu cine ce haine a mai gasit si daca e ceva si pentru mine, daca pot sa dau comanda de ceva repede si sa nu mai astept urmatorul targ. Cu greu gasesc ceva care sa imi placa si sa mi se potriveasca si la fel de greu gasesc masura sau tesatura potrivita. Diferenta dintre elastan si bumbac de exemplu, e usor de facut chiar daca nu atingi materialul, e vizibila si de aceea oricat de mult mi-ar placea moda anilor 80 din Romania, nu pot sa imi comand ceva fabricat din elastan sau poliester, pentru ca stiu ca voi transpira prea repde sau pentru ca irita pielea.

Astazi insa am dat de o dezbatere amuzanta pe vintage police. Exista vizitatoare care au fost pacalite pe blog-uri care vand hainute, de continutul fals-vintage. Se plang ca au fost trase pe sfoara si au cumparat online haine noi cu eticheta de haine vechi. Cea mai reusita schema este aceea de a cumpara haine de la MiniPrix si a le vinde la suprapret.

Cat de prost trebuie sa te simti cand desfaci pachetul la posta sau acasa si inloc de rochia rosie special comandata pentru nunta verisoarei, te trezesti cu o rochie portocalie, dintr-o tesatura deloc calitativa si cu eticheta de MiniPrix. In momentul acela nu te mai gandesti ca nu ai stiut sa alegi haina ci ca ai fost pacalit. Toate site-urile vintage au complotat impotriva ta si tu ai gasit in pachet o rochie noua, nu veche. :))

Ce sunt de fapt hainele vintage? Am explicat deunazi care este etimologia cuvantului vintage. Totusi, cea mai intalnita definitie pentru vintage este alta. Cred ca am citit pe toate blogurile explicatia asta: cuvantul vintage se refera la obiecte mai vechi de 20 de ani. Intrebarea mea este cat de usor ne dam seama daca un obiect are peste 20 de ani. Il gasim cumva intr-un album, intr-un almanah, cu eticheta pe el: "anul 1982"?

Cea mai buna referinta pe care o avem fata de acest concept de "vechi de 20 de ani" este revolutia din '89. Au trecut 20 de ani de atunci si tocmai de aceea ma gandesc ca ar trebui sa putem face diferenta intre o haina vintage si una SH, sau mai mult, una noua. Sau nu? Oare nu avem suficiente fotografii de familie din acea perioada? Acum 20 de ani fotografia era o mare pasiune, una din 10 gospodarii trebuia sa aiba un aparat de marit. Unde sunt fotografiile, le-am ingropat in amintiri? Putem scoate din biblioteca albumul de poze si sa ne uitam peste el, sa vedem cum se imbracau romanii in '80? Haideti sa facem asta, sa ne uitam peste poze si sa revenim cu niste concluzii.

duminică, 13 decembrie 2009

Space: the final frontier

Imi plac spatiile mici, aglomerate, stramte, dar pline de conotatii, spatii in care nu te poti misca usor dar unde poti observa in liniste detalii marunte si ochioase. Spatii ca Scanteia, Deja Fu sau La Scena, Verde Cafe conota deferit cu atitudinea vintage, fata de targurile organizate in spatii mari.
Desigur am mai scris despre asta, sub o alta forma, cand vorbeam despre timpul dedicat cautarilor de haine vintage, dar ceea ce vreau acum sa spun acum se leaga mai mult de aceste cautari iar timpul pe care noi il dedicam unei pasiuni se cuantifica diferit in spatii restranse, pentru ca acestea sunt cele care ne obliga sa gandim mai repede. Intr-un spatiu redus, marginit putem sa cotrobaim mai usor decat intr-un spatiu generos, care ne largeste orizonturile.

sâmbătă, 12 decembrie 2009

Retro Disco Fashion



Asa cum zice si wikipedia, perioada anilor 70 in moda a continuat cultura hippie-androgina si a fustei mini din anii 60 si a mai adaugat cateva detalii care au completat tinuta disco, pantofii cu platforma de exemplu (1971). Debbie Hary (Blondie) prin tinutele ei a influentat generatia 80 si nu numai. Nu e vorba de avantgarde ci de un stil care poate fi sursa de inspiratie mai departe.

La noi nici acum, la 20 de ani de la mare invazie a capitalismului nu avem un trendsetter in moda. Sau avem si nu il vad eu... Miercuri am fost la party subCochet si in afara de Diana Bobina sau Roxana Benea si prietenele, care aveau ceva de spus prin haine, ceilalti erau la fel de comunisti ca discotecile din anii 90. Uniforma. De ce nu vrem sa iesim din anonimatul hainelor casual?

Cluburile nu iti ofera posibilitatea de a te face remarcat prin ceea ce vorbesti. Nu e evident?

marți, 8 decembrie 2009

Repere contemporane - bibliotecile

De ceva timp studiez independent antropologie vizuala si mi-am format o pasiune voyeuristica de a observa spatiile intime din fotografiile de pe facebook. Placerea cea mare este de a gasi fotografii vechi scanate de pe hartie, nu de pe pelicula in care se observa cum hartia a fost indiota sau patata de o cana de cafea. Caut fotografii din interiorul caselor, imi place sa observ atent detaliile latente dintr-o casa, cele care nu iti vorbesc din prima: fete de mese, perdele, cuverturi, fotografii din biblioteca, colaje inramate cu decupaje din reviste, tablouri sau absenta lor. Toate aceste detalii vorbesc si ofera un continut bogat in interpretari si analize. Un proiect artistic in acest sens gasiti aici (Bogdan Garbovan).

Un exemplu relevant de intepretare culturala a spatiilor intime sunt bibliotecile. Cartile de povesti, cartile din scoala generala, toate romanele obligatorii din liceu si reperele contemporane pe care am reusit sa punem mana in facultate si dupa. Toate sunt repere ale unei culturi pe care noi am inmagazinat-o si pe care mai devreme sau mai tarziu va trebui sa o inapoiem societatii.

Ce se intampla insa daca in biblioteca nostra se gasesc numai carti "vintage", adica vechi de cel putin 20 de ani, cum am observat ca incep sa apara in sifonierul cu intarsii? Pe ce repere culturale ne-am asezat si ne-am pironit?

luni, 7 decembrie 2009

Street Army

Sursa foto

In liceu as fi facut orice ca sa fiu barbat. Imi placeau bocancii de armata, camasile barbatesti, blugii largi capabili sa ascunda curbele feminine si puloverele barbatesti. Orice numai sa pot ascunde sanii, soldurile, coapsele. Imi ascundeam talia cu ajutorul camasilor, picioarele cu ajutorul panatlonilor si gleznele cu ajutorul bocancilor. O adevarata paranoia, ascundeam orice urma de senzualitate de frica gandului unui viol pe strazile intunecate ale Bucurestiului. Vroiam sa par cat mai masculina, pentru ca nimeni sa nu se atinga de mine.

Astazi am simtit ca daca mai vreau sa stau in Romania trebuie sa ma intorc la acest tip de gandire unde masculinitatea castiga detasat. As vrea sa cred intr-un Stil in Berlin in stil de Bucuresti.

vineri, 4 decembrie 2009

Sarafanul


Sursa Foto

Daca mi-as propune sa devin o colectionara de haine, m-as specializa si as colectiona sarafane. Sarafanul este "rochia" mea preferata.

Sursa foto

Primul sarafan de care imi aduc aminte e dintr-o poza de liceu din 1976, in care mama este imbracata in uniforma de UTC-ist. Atunci fetele purtau ca uniforma un sarafan bleumarin drept cu bluza bleu si bentita obligatorie ca si numarul matricol. Incercand sa imi dau seama de ce imi place atat de mult sarafanul, am sarit repede peste prima explicatia psihanalitica, legata de proiectarea mamei intr-un spatiu scolaresc si mergand mai departe am mai gasit cateva explicatii care mi se potrivesc mai mult.

In limbaj britanic sarafanul se numeste pinafore sau pe scurt pinny iar in state acesta poarta numele de jumper (dress). Si intr-o tara si in alta, vestimentatia indeplineste are un rol functional important: acopera si completeaza alte piese mai valoroase cum sunt camasa sau ploverul. In acest context, o explicatie psihanalitica merge mai usor, deoarece neavand multe sarafane eu doar incerc sa imi accesorizez feminitatea si sa imi pastrez restul de haine in care ma simt comfortabil (respectiv plover si pantaloni pe aceasta vreme).

joi, 3 decembrie 2009

Vintage ca eufemism pentru haine vechi


Discutam zilele trecute cu Michele si Supr Giuser despre abuzul pe care vintage-ul il face la noi si cum incepe sa se construiasca ca o subcultura plina de capricii si maimutareli, un concept preluat intr-un mod deformat din alte tari unde exista atitudinea de a te "descurca in vintage". Tu poti sa ai un talent real in vintage, fie prin atentia fata de chilipiruri fie prin combinatia unor elemente high class cu chilipirurile de mai devreme. Ceea ce conteaza mult sunt cautarile lungi si timpul dedicat descoperirii unui designer sau a unui tip de croiala dintr-un anumit an.

Cuvantul vintage este copiat din terminologia de vinuri. Vintage in vinificatie este procesul de culegere a strugurilor si de creare a vinului. Un vin vintage este cel facut dintr-un anumit soi de struguri care au fost crescuti in conditii specifice zonei si recoltati intr-un anumit an.

Astfel ca hainele vintage pot fi considerate o expresie pentru haine vechi, create intr-o perioada specifica si pot denota calitate atunci cand hainele sunt create de un designer recunoscut. Din acest motiv nu ar mai trebui sa vorbim de moda anilor '60 cat sa intelegem mai bine de ce un designer a creat un obiect vestimentar in anul 1963 si cum afecteaza acea creatie anii imediat urmatori.

Totusi, ma intreb in ce masura vintage-ul poate denota si cantitate, adica productiei de masa, unde nu mai conteaza atat de mult omul care a creat ceva cat brandul si cata lume a ajuns sa se bucure de un anumit model de haina? Exista vintage intr-un vin de Porto si Yves , dar mai exista sin la Murfatlar si Braiconf? Poate ca daca ne referim strict la vinuri, Murfatlar nu este vintage dar Braiconf? O camasa Braiconf din 1960 poate fi valoroasa?