Targuri vintage care functioneaza

Ultimul targ pe care l-am vizitat a fost acum doua saptamani in La Scena (gasiti poze la mine pe Facebook) si vad ca treaba se reia duminica aceasta. Probabil patronul clubului si-a dat seama ca poate fi o afacere profitabila, dat fiind numarul de oameni care vin sa viziteze locatia si notorietatii pe care astfel o capata. Acelasi lucru s-a intamplat in vara aceasta la Cafe Verde, unde intr-o curte destul de generoasa s-au tinut numeroase targuri de profil.

Ma intreb daca tot curentul merge mai departe, daca intr-adevar pasiunea vintage-ului se poate transimite si stabiliza, poate asa cum s-a impamantenit in Berlin, unde au scos prima revista de profil. Desi suntem departe de berlinezi, unde curentul este confirmat de intreaga comunitate de artisti, cred ca suntem pe drumul cel bun. Poate cine stie, la anul se va mai trezi inca un club sa promoveze targurile vintage si vom avea si mai multi sustinatori.

Pana una alta multumesc haine vintage si italian vintage (aka Oana si Ana-Maria) pentru reluarea targului in La Scena. Sper sa fie toata iarna asa. :)

Cautatorii de comori

Aceeasi saptamana, acelasi subiect care imi ocupa gandirea. Unde sunt cautatorii de comori la noi?

In Berlin de exemplu exista un job mildy cool, ce poarta denumirea de bargain hunters. Zile in sir acestia umbla prin niste locuri ce poarta denumirea de Flohmarkt si isi bat capul cu orele, pentru a gasi un obiect pe care au sarcina de a-l transmite mai departe catre colectionari. E un job trendy si care asigura ceva bani de chirie si mancare, pentru ca obiectul gasit este vandut mai departe la suprapret. Daca cineva nu are timp de pierdut in acest loc magnific Flohmarkt, altcineva poate face jobul pentru el.

Se ocupa de asta vreun vintage lover din Bucuresti? A mers cineva pe Valea Cascadelor la targ?

Brosa - un alt accesoriu

Sursa foto

Nu am inteles niciodata atitudinile afectate, pline de pretentii, mofturi si fasoane si din acelasi motiv nu am inteles bijuteriile fandosite si incarcate. Am ales o atitudine cuminte si discreta fata de aceste accesorii pentru ca mi se parea ca scot prea repede in evidenta capriciile si extravagantele manifestate cu incapatanare, pentru a atarge atentia curiosilor.

Totusi, un accesoriu din aceasta categorie imi este foarte drag: brosa. As purta o brosa la fiecare haina pe care o am. Fiecarui plover, sacou sau palton i-as cauta o brosa care sa i se potriveasca.
Modelul de brosa care imi place cel mai mult este cameo iar Gourmandise este magazinul meu preferat de astfel de brose. Al doilea loc este ocupat de macrameuri impodobite si imbogatite cu tot felul de forme si culori iar pe locul trei se afla brosele vechi din argint, lucrate de bijutieri adevarati, care nu au lucrat un obiect neaparat in serie, tocmai pentru a-i asigura autenticitatea.

La polul opus acestora se afla brosele de gradinita fabricate din plastilina fimo. Fimo e un joc foarte frumos si terapeutic, dar greu iese ceva frumos din el. Nu-i inteleg estetica tocmai datorita functiei ludice pe care o indeplineste. Si nu inteleg de ce trebuie promovat la fiecare targ de hand-made. Poate reuseste sa imi schimbe cineva perceptia....

Tablou de vechituri personalicesti

Sursa foto

Vreau sa inteleg diferenta dintre magazinele si targurile de vintage si magazinele second hand, sau diferenta dintre targuri de vechituri si targurile de vintage. De fapt vreau sa inteleg daca exista vreo diferenta.

Poate ca intr-o parte gasesti lucruri mai atent selectionate, dupa criterii individuale ce tin de personalitatea fiecarui vanzator in parte iar in cealata parte criteriile de selectie sunt generale, de genul sa fie vechi, sa fie folosit, sa nu mai aiba vanzatorul nevoie de obiectul respectiv.

Dar frumusetea obiectului luat fie dintr-o parte, fie din alta si contextualizat in spatiul personal poarta acceasi frumuste si are aceeasi incarcatura estetica. E o poveste doar de timp dedicat cautarilor. Cine dedica timp acestor cautari? Cine sunt cautatorii de comori?

Palaria - cel mai frumos accesoriu

Incep sa imi gasesc o noua pasiune: palariile.

Cand eram mica mama avea o singura palarie, neagra, din fetru cumparata prin anii 70. Mi se parea ca ii subliniaza foarte bine trasaturile feminine si parca era si mai frumoasa.

Deunazi am intrat in magazinul lui Adel de pe bulevardul Dacia si printre toate maruntisurile "femeiesti" pe care le-am gasit erau si 2-3 palarii. Le-am probat ca sa ma distrez putin si sa ii fac pe plac si lui Adel, dar sentimentul fata de acest accesoriu este inca acelasi. Nu e de mine, nu am de ce sa port palarie, nu sunt inca "o doamna". Bariera psihologica este atat de mare incat refuz sa cred ca pot fi femeie (?!). Nu inteleg.

Si totusi cred ca palaria este cel mai frumos accesoriu dar nu pentru ca aduce un surplus de eleganta unei tinute ci pentru ca palaria a aparut ca un accesoriu rezervat aristocratilor la sfarsitul secolului XVIII si era purtata de obicei de barbati.

E adevarat ca inca din Evul Mediu femeile trebuiau sa isi acopere capul datorita unui decret dat de biserica, dar optiunile acoperirii capului s-au epuizat: de la basma, voal, scufie, boneta, toate au fost folosite ca si accesorii obligatorii. Palaria a devenit un accesoriu general acceptat ca apartinand in aceeasi masura barbatilor cat si femeilor abia la inceputul anilor '60, pe fondul revolutiei sexuale, cand expunerea podoabei capilare a devenit semn al unei libertatii in limbajul corporal, castigata de femei.

Exista un alt accesoriu care sa fie purtat de ambele sexe in acceasi masura si totusi atat de diferit?

Spatii in tranzitie

Cum influenteaza un spatiu mai putin conventional, cultura vintage-ului si ce e pana la urma conventional? Targul de saptamana trecuta mi-a adus aminte de atelier in trazitie, un spatiu total neconventional, in care proiectele si ideile zburdau ca si cum ar fi detinut acel spatiu. Nu acelasi lucru s-a intamplat si la targ.

Cumva ma astept ca vintage-ul sa fie o atitudine condusa de artisti, la fel cum este moda streetwear second hand din Londra, care este chic. La noi insa, pasiunea pentru vintage o impartasesc mai multe categorii de public si motivele pentru a fi pasionat de vintage sunt multe si diferite: pornind de la ideea de a face niste banuti de buzunar pana la completarea garderobei cu piese de colectie. Curentul de la noi nu cred ca va semana cu nimic din ce am vazut sau auzit din alte tari, dar tocmai pentru ca arata altfel, ofera interpretari noi...

Mult, la gramada, romaneste

Din curiozitate, ieri am fost la un targ de haine si incaltaminte produse in Romania in Parcul Circului. Am vrut sa vad diferenta intre un targ de vintage, care este exclusivist si un targ de haine care se adreseaza tuturor. Am ramas masca.

Lasand la o parte alegerea locatiei, faptul ca au inghesuit un cort intr-o parcare in care intra ingramadite 4 autobuze care aduc copii la Circ, ce am vazut inauntru a fost ingrozitor. Nici in Obor nu cred ca mai poti vedea inghesuiala de acolo. Nu am putut sa stau inauntru mai mult de 7-10 minute si asta pentru ca nu aveam loc sa trec printre standuri si sa pot vedea totul mai repede, din cauza aglomerarii.

Nu am vazut o pereche de cizme care sa imi placa, desi erau si obiecte pe care scriau "lavorazione artigianale". Nu m-am putut uita la o haina de piele pentru ca erau culorile alese prost, desi erau multe standuri printre care 2-3 doar din Bistrita. Am vazut tricoturi chinezesti in targ romanesc, toate inghesuite in standuri mici, fara spatii de proba, sau daca existau si acestea erau injghebate in colturi, asta pentru a nu-ti da posibilitatea de a evalua corect cum sta o haina pe tine.

Fiind nevoita acum sa fac o comparatie intre un targ vintage si unul neaos am inteles ce vroia sa spuna Vintage Police prin aprecierile aduse ultimei editii a targului The Clothes Next Door, unde locatia era aleasa astfel incat sa nu incurce pe nimeni, aveai loc sa te misti printre standuri si sa ai suficient spatiu vizual pentru a putea remarca ce iti place si in plus vanzarea a mers bine, pentru ca fiind multe standuri mai multa lumea s-a incumetat sa vina pentru ca stia ca avea de unde sa aleaga.

Blogul meu

Anul trecut, luata de valul vintage-ului mi-am scos hainele de care nu ma mai puteam bucura din dulap, le-am calcat, le-am apretat, le-am facut fotografii curate si le-am postat pe un blog. Gandul meu nu era sa le vand pe toate ci sa imi acopar costurile pentru alte achizitii pe care vroiam sa le fac.

Un alt gand atunci cand am inceput sa postez pe blog, a fost sa fac schimb de haine. Sa cumpar hainele, sa le folosesc si sa le dau in continuare la schimb daca nu ma atasam de ele. Dar m-am pierdut repede pe drum, caci nu aveam suficiente haine vintage cat sa pornesc transferul de haine si m-am lasat pagubasa. Si in plus de unele haine mi-am dat seama ca nu ma pot desparti. Poate din acest motiv am ales un nume foarte egoist pentru blog.

Totusi am continuat sa fac achizitii de pe bloguri, de prin targuri si din magazinele SH. Recunosc ca in continuare nu am o garderoba bogata dar ma bucur de fiecare accesoriu sau hainuta pe care mi-o cumpar. Si ma mai bucur ca apar zilnic bloguri noi si usor-usor se creeaza o atitudine vintage obiectiva si constienta.

Manifest pentru vintage de calitate

In cinstea primului comentator de la mine de pe blog, o persoana pe care am judecat-o aspru prin prisma targului organizat, voi dedica cateva idei despre ultimele doua targuri vintage pe care le-am vizitat care sunt sunt reprezentarea perfecta a contrastelor: The Clothes Next Door si Povestea dantelei. Nu sunt unicele targuri despre care as vrea sa vorbesc, dar au fost atat de diferite incat comparatia e aproape naturala.

Exista cateva criterii evidente de evaluare a eficientei unui astfel de eveniment: numarul participantilor, numarul de zile, locatia, parteneriatele media si comertul efectiv. Deoarece ultima editie a targului The Clothes Next Door a fost anuntata ca fiind cel mai mare targ de vintage, pentru ca a reusit sa gazduiasca 100 de standuri cu haine si accesorii vintage si handmade, comparatia poate parea inutila. E clar cine castiga. Povestea dantelei a avut aproape 20 de expozanti, adica nici macar un sfert din participantii primului targ mentionat.

Organizatorii The Clothes Next Door s-au ocupat de promovarea radio si pe tot parcursul targului, Radio Guerilla a tipat cat a putut si i-a invitat pe cei interesati la iarmaroc. Nu stiu daca a fost singurul post de radio implicat in promovarea targului dar daca tinem cont de publicul Guerilla, mai mult ca sigur mare parte din vizitatori au venit de la radio. Povestea dantelei a incheiat doar patru parteneriate online: mayra, RFB, Pudel si Metropotam si a tinut doar cateva ore, fata de 3 zile plus after party de la The Clothes Next Door.

Totusi, daca am compara cele doua targuri doar in functie de calitatea expozantilor, atunci targul de ieri a fost mult mai bun. Spatiul mult mai intim a favorizat alegerea cu atentie a hainelor, lucru care judecat dupa numarul de vanzari mic, asa cum a spus Vintage Police, ma face sa cred ca atitudinea vintage de la noi este ori in tranzitie ori foarte deformata. Mi-as dori sa fie adevarata prima varianta, pentru ca daca nu am ales gresit sa incep acest blog. Nu vreau sa cred ca si in aceasta situatie facem o treaba 100% romaneasca: mult si prost, un mix intre bucataria ardeleneasca plina de grasime si sindromul complotului moldovenesc.

Vintage-ul este o atitudine frumoasa care nu merita sa fie asemuita hand-made-ului de gradinita numit fimo sau hainelor second hand pe care le denumim "retro" pentru ca SH suna prost. Vintage-ul este o atitudine care s-a nascut din nevoia de a imbina cu imaginatie curente vechi pentru a crea stiluri de vestimentatie originala. Vintage-ul inseamna nevoie de identitate. De ce sa ne stricam dupa atatea targuri bune si dupa atata munca de descoperire a hainelor cu adevarat vintage?

Povestea Dantelei

Duminica am fost la targ, intr-o locatie unde s-au mai organizat targuri de vintage cu tematica, dar parca de data aceasta a fost altfel, mai personal si mai prietenos. Am vazut masute decorate cu accesorii si geamantane pline de povesti. Pe ici pe colo, discret, dantela testea alte povesti, sub diferite forme. Totusi, doar Suveica vesela purta o bluzita cu o impletitura fina, lucrata parca special pentru deliciul observatorilor. Un targ extrem de feminin, conotatie potentata de cufere, valize si cutii, un targ unde lucururile stiau sa se ascunda si sa iasa la iveala doar daca erai curioasa.

Despre eveniment am mai gasit o poveste in dulapul bunicii, printre haine vintage si una pe EVZ.

Mai multe poze la mine pe facebook.

Participanti: About Vintage, Cele mai tari haine si accesorii, Cheap&Chic, Dulapul bunicii, Eclectic Factor, Fast Fashion, haine-vintage.ro, Italian Vintage, Jolie Armoire, Marie Joye Boutique, Nousauvechi, Scofala, Suveica Vesela, The Attic, Vintage Wardrobe, Wolfie
Organizatori: La Scanteia si haine-vintage.ro

Insignele de azi si ieri

Cat de mult putea sa insemne o insigna acum ceva vreme si in ce s-au transformat acestea acum. Toti adolescentii au cel putin o insigna care atesta o caracteristica a personalitatii lor. Pe insigna este insemnat un mesaj cu valente personale. Cateodata par a fi alese la intamplare dar mesajul de pe acestea este clar, evident: Emo kid, sexy bomb, etc. Cativa artisti plastici au inteles insemnatatea acestor obiecte minuscule care sunt purtate ca accesoriu si s-au folosit de acest suport pentru a exprima un concept artistice. Vezi proiectul Mekanik Pin.

Acum ceva vreme insa, insignele erau un soi de decoratiuni care atestau un merit si care iti dadeau tie ca individ care primeai un asemena insmen, o serie de privilegii. Insignele erau menite a fi purtate in situatii obisnuite, atunci cand munca o cerea. Nu aveau aceeasi insemnatate ca o medalie pentru ca aveau beneficii mai mult functionale decat emotionale sau de statut. O medalie era dovada de bravada pe campul de lupta pe cand o insigna avea insemnatate pe campul de munca. Mai cred ca insignele erau embleme are stahanovismului, incoronand capacitatea de a-ti depasi limitele in conditii obisnuite. Cine stie altfel poate sa ma corecteze.

Totusi conotatia acestui obiect s-a schimbat mult si desi eu mi-am cumparat o insigna veche, pentru merit in munca, o percep ca pe un accesoriu ai nu ca pe o reprezntare a unei perioade istorice, asa cum ar face-o un colectionar de medalii si insigne, pentru care insemnatatea istorica este mult mai importanta decat aspectul vizual. Si poate aici gresim in a judeca vintage-ul ca pe un stil de viata, inloc sa il intelegem mai degraba ca o multitudine de atitudini si concepte care aveau valoare istorica si transmiteau o idee exclusiv in contextul din care a venit.