Romanii apartin unei culturi pseudo-colective, sunt bucurosi atunci cand sunt acceptati de catre altii, se supun usor normelor dar in acelasi timp vor sa fie recunoscuti ca fiind cei mai buni din grup.Romanians are a pseudo-collective culture, they like to be accepted by others, to respect the norm, yet at the same time to be recognized as the best of the group.
Postări
oare doar romanii? in general, oamenii tind sa caute acceptarea celorlalti, mai ales a grupului din care fac parte (sau din care si-ar dori sa faca parte). Si se adapteaza, constient sau nu, standardelor acelui grup social. gandim, actionam, impartasim sau nu opinii si atitudini nu doar in functie de temperament, ci conditionati si de societate. nu e ceva specific doar romanilor, maghiarilor, sarbilor sau francezilor :)
RăspundețiȘtergereCe incercam sa spun este faptul ca desi cautam acceptarea celor din jur, noi ca romani vrem sa fim vazuti ca lideri al grupului, or asta e practic imposibil. Daca esti intr-un colectiv nu te gasesti mereu ca tu vrei sa iesi in fata ci accepti neconditionat pe cel care iti este sef, pentru ca a ajuns acolo prin mijloace cinstite. Cinstea in timpul comunismului a fost anihilata in Romania de catre securisti si incorectitudinea, insultele si dezonoarea i-au luat locul. Cand toti vor sa fie sefi, fara ca nimeni sa ii propuna, iti dai seama ce haos e?
RăspundețiȘtergereeu sunt nascuta la Chisinau, pe cand inca exista "glorioasa" URSS. Am facut facultatea la Bucuresti. Locuiesc de doi ani in Muntenegru, parte candva din fosta Iugoslavie. Adica 26 de ani de viata ma vad nevoita sa infrunt consecintele unei ideologii chestionabile, prost aplicate si prost intelese. Ceea despre ce vorbesti tu nu e specific doar Romaniei sau romanilor. Fiecare tara fost-socialista are de curatat niste pete de pe propriii obraji. Petele difera in marimea, culoare sau locatie, dar le-am vazut de la Moscova pana la Zagreb. Noi, romanii, avem destule hibe si pitici pe creier, dar (nu ma intelege gresit, nu ma refer acum la argumentele tale) avem si prostul obicei de a dramatiza prea mult unele lucruri si alergam intre narcisisim (mituri nationale pe tema ospitalitatii, frumusetii femeilor, istoriei nationale, pe care, de altfel, le are orice natiune) si auto-critica foarte dura, sarcastica, a lehamite adesea si uneori neindreptatita :) na, scuze daca m-am bagat ca musca in lapte, dar am senzatia ca pana nu o sa ne impacam cu noi insine ca natiune nu o sa scapam de unele sechele :)
RăspundețiȘtergeresa ne impacam ca am fost comunisti. nu numai noi am avut probleme. in anii 80 america incepea sa aiba probleme serioase cu mafia cocainei si nici acum nu au trecut peste. nu ne recuperam instant, dar vorba ta, trebuie sa ne impacam cu ceea ce am fost, sau inca mai suntem (!?).
RăspundețiȘtergere