miercuri, 4 noiembrie 2009

Blogul meu

Anul trecut, luata de valul vintage-ului mi-am scos hainele de care nu ma mai puteam bucura din dulap, le-am calcat, le-am apretat, le-am facut fotografii curate si le-am postat pe un blog. Gandul meu nu era sa le vand pe toate ci sa imi acopar costurile pentru alte achizitii pe care vroiam sa le fac.

Un alt gand atunci cand am inceput sa postez pe blog, a fost sa fac schimb de haine. Sa cumpar hainele, sa le folosesc si sa le dau in continuare la schimb daca nu ma atasam de ele. Dar m-am pierdut repede pe drum, caci nu aveam suficiente haine vintage cat sa pornesc transferul de haine si m-am lasat pagubasa. Si in plus de unele haine mi-am dat seama ca nu ma pot desparti. Poate din acest motiv am ales un nume foarte egoist pentru blog.

Totusi am continuat sa fac achizitii de pe bloguri, de prin targuri si din magazinele SH. Recunosc ca in continuare nu am o garderoba bogata dar ma bucur de fiecare accesoriu sau hainuta pe care mi-o cumpar. Si ma mai bucur ca apar zilnic bloguri noi si usor-usor se creeaza o atitudine vintage obiectiva si constienta.

3 comentarii: