joi, 28 ianuarie 2010
Despre targuri
Mergand la fiecare targ si incercand sa inteleg mai multe, am descoperit o alta placere pe langa cautarea hainelor, o societate care se hraneste cu lucruri frumoase. Oana de la haine vintage, organizeaza cel putin bilunar cate un targ si o face cu pasiune. Aceeasi pasiune o are si atunci cand vorbeste despre ceea ce face. Un scurt interviu mai jos:
Cum reusesti aproape in fiecare duminica sa organizezi cate un targ?
Inca de cand am inceput sa ma ocup de acest domeniu, am simtit potentialul. Exista si multi expozanti, dar si multi vizitatori, avizi de aceste reuniuni vintage, ca sa le mai spun si altfel. Si asta pentru ca lumea nu vine la targuri doar ca sa vanda si sa cumpere haine si accesorii, ci ca sa-si petreaca timpul alaturi de altii cu care impartasesc aceeasi pasiune, ca sa-si intalneasca prietenii sau sa bea un suc intr-o atmosfera aparte.
Ce te atrage sa iti petreci weekendurile fie in La Scena, fie in alt loc foarte ticsit ales?
Weekendurile cu targuri inseamna, pentru mine, si intalniri cu prietenii, prilej de imbogatire a garderobei personale, stabilirea de relatii cu clientii, care, in mare parte, mi-au devenit prieteni si asa mai departe. Tocmai din acest motiv, alegem locuri in care se poate sta la un ceai sau manca un pranz in orele cat dureaza targul.
Cat de primitori sunt patronii localurilor?
Depinde de la caz la caz. Prin definitie, "patronii" incearca sa "scoata un ban" din orice si nu ii poti invinovati. Tocmai de aceea, unii se multumesc cu reclama si clientela pe care o aduci in localul respectiv cu ocazia targului, altii doresc o chirie pentru ziua respectiva.
Cate targuri ai organizat pana acum si cum vezi tu experienta targurilor de vintage din prisma organizatorului consacrat si care este cel mai bun targ de vintage la care ai fost?
Nu le-am numarat si nu cred ca am s-o fac, oricum nu mi-am propus sa ajung la un anumit numar de targuri, dar cred ca sunt cel mai prolific organizator de targuri vintage pe care il cunosc :-) Nu am pretentia ca organizez cele mai bune targuri, cu numar record de vizitatori sau vanzari colosale, insa ma straduiesc ca toata lumea implicata sa fie multumita si asa am ajuns sa fac targ dupa targ, cum este cel bilunar de La Scena, pe care-l organizez impreuna cu Ana Maria de la Italian Vintage. Inspiratia mea este "My Grandma's Backyard", unul dintre cele mai reusite targuri la care am participat. Mai exista si V for Vintage, la care particip mereu cu multa placere pentru ca este ireprosabil organizat sau cel din Club Gaia, insa cam atat. Eu recunosc ca am norocul sa fiu ajutata in organizarea targurilor de persoane cheie, fara de care nu m-as descurca. De exemplu, machetele le face prietenul meu, cu reclama ma ajuta mult relatiile mele din presa. As vrea sa-i multumesc aici Madalinei de la ziare.com si Sanzianei de la tabu.ro, care imi publica fiecare comunicat.
Cum ar arata un targ vintage ideal?
Targul vintage ideal este cel pe care l-am numit Vintage Picnic, a avut loc in septembrie, organizat in gradina prietenei mele Roxana, foarte aproape de Parcul Cismigiu si a inregistrat cel mai mare numar de vizitatori. Atmosfera a fost boema, intregita de peisajul unei livezi care se incapatana sa ramane verde toamna, limonada si prajiturile oferite tuturor, relaxarea pe patura, la umbra copacilor, hainele minunate aduse de expozanti si "devorate" de vizitatori...a fost o zi deosebita si sper sa mai putem repeta evenimentul in aceeasi locatie cand se incalzeste afara.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
ehe ce vremuri,vintage picnic,acolo am adoptat de la Oana minunatii pantofiori Celine :) abia astept sa vina vara si picnicurile din nou !
RăspundețiȘtergerepup, ioana
Macar sa vina primavara mai repede :)
RăspundețiȘtergere