luni, 17 mai 2010
1981
Inca o poveste, tot de la Vintagelike. Mi-as dori ca macar jumatate din hainele care se posteaza online sa aiba cateva detalii in plus. Chiar si detaliul modificarilor.
Citesc acum cartea Alexandrei Palmer, care detaliaza multitudinea de aspecte pe care o are moda second hand in diferite tari si cum aceasta capata conotatii diferite in functie de contextul social al fiecarui popor. In Asia de exemplu hainele la mana a doua au o valoare negativa, pentru ca asiaticii considera ca haina poarta energia persoanei care a imbracat-o, astfel ca hainele decedatilor nu se mai poarta. In Australia in schimb, hainele la mana a doua au avut un rol fundamental in formarea poporului deoarce aborigenii imbracau hainele colonialistilor intr-un mod gresit, din lipsa de interes si experienta fata de hainele vestice, schimband astfel societatea australiana.
La noi, moda second hand nu are valente atat de puternice precum in Asia sau Australia, nefiind un curent larg raspandit. Influentele exista de exemplu la nivel inspirational, pentru designeri. Colectia din magazinul Titanic al Laurei Vargalui unde gasiti rochiile de poveste, rochiile din videoclipurile copilariei sau rochii vechi care i-au placut.
Va las sa va delectati cu povestea Genovevei, a rchiei din imaginea de mai sus:
O rochie ce trebuie iubita si rasfatata. Ba nu, trebuie ocrotita. Triplu voal de lana, da' de lana adevarata, importat din China, de UCECOM. Confectionata in Romania, de o mare si anonima croitoreasa. Model victorian (initial). Rochia a fost cu 35 cm mai lunga si mult mai slim. Pensele au existat de la inceput. La un moment dat, a fost largita, avea rezerve mari ce permiteau asta, si i s-a introdus un clin la maneca ( nu se vede).
Apoi a fost scurtata, deoarece fusese uitata intr-un dulap (!), nu fusese imbracata niciodata, si mancata de molii pe poale- uite asa am ajuns sa iubesc moliile care nu distrug tot ce prind! Tivul este facut in asa fel incat sa se asorteze cu broderia si un defect ramas in urma scurtarii este mascat cu o mica broderie- vezi foto cu detaliu. Partea cu tivul si scurtarea imi apartin. Maneca am lasat-o asa, desi trebuie sa ai o mana foarte scurta ca sa iti vina. N-am putut sa o ciopartesc.
Se inchide la spate cu brida si nasture, la mansete la fel. De asemenea, la spate are fermoar metalic.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu