Cele bune sa se-adune

In fiecare inceput de saptamana se anunta cate un targ pentru sfarsitul saptamanii in curs. Se inmultesc precum ciupercile dupa ploaie si se pare ca interesul e mai in floare ca niciodata. Cat va mai tine lectia de kapitalism vintage? Cand trecem si noi la lucruri mai simpatice?

Ma gandesc la o petrecere in stilul anilor 60 unde toate pasionatele de vintage sa se imbrace in haine din acea perioada, sa fie atente la fiecare detaliu si sa poti recunoaste personaje celebre sau doar pasiunea pentru hainele din perioada respectiva. Mi-as alege un personaj din filmul lui Antonioni, Zabriskie Point, un portret al Americii de la sfarsitul anilor 60:

Voi ce tinuta ati alege?

Au inceput inscrierile pentru evenimentul "Schimba Hainele"

Fiecare are cel putin jumatate de sifonier pe care nu-l mai poarta si nu se indura sa-l arunce, hai sa reciclam hainele pe care nu le mai purtam, sa descoperim comori in sifonierul altora si sa ne distram de minune!

Mesajele/ inscrieri la haine.vintage@yahoo.com

Mai multe detalii aici

Atelier Aiurea

Pentru cine cauta inspiratie in combinarea tinutelor, Atelier Aiurea poate fi o sursa foarte buna.

5-6 iunie

Pentru datari

Rochita mea

Moda in Epoca de Aur

Sursa foto

„Am ajuns manechin în urma unui anunţ în ziar”, spune Eugenia Enciu, stând picior peste picior pe un scaun din atelierul ei, cu pereţii tapetaţi cu fotografii ale clientelor şi prietenelor. Aşa se întâmpla dacă voiai de lucru, te uitai în ziar şi găseai „Căutăm prezentator de modă”.

Eugenia a fost doar una dintre multele concurente care candidau pentru un post de manechin la Casa de modă Venus. Era înaltă şi frumoasă, dar nu în standardele pe care ultimii ani le-au impus fetelor care visează astăzi să fie admirate pe un podium.
Zina Dumitrescu, designerul şi coordonatorul casei, alegea manechinele după ochi şi le sfătuia uneori să mai slăbească. Pe Eugenia a ales-o pentru că i s-a părut că are o sclipire aparte în ochi. Nu s-a înşelat, căci tânăra avea să devină una dintre cele mai celebre feţe ale modei româneşti din anii ‘80. Să fii manechin în acea vreme însemna să ai o carte de muncă, să te duci la serviciu în fiecare zi de la 8 dimineaţa la 4 după-amiaza, să prezinţi colecţii sau să stai în picioare ore nesfârşite, în timp ce hainele erau probate şi chiar croite pe corpul tău.Pentru Eugenia Enciu meseria aceasta a fost o întâmplare, dar una fericită. (continuarea articolului aici)

Inainte de ’90

Sursa

Inainte de ’90, moda in Romania era un sistem organizat, centralizat, notiunea de designer vestimentar nu exista, iar atelierele de creatie isi desfasurau activitatea in intreprinderile de confectii unde se concepeau modelele pentru prezentari la targuri si expozitii. Modelele erau create sub indrumarea unor specialisti din cadrul unui departament ce functiona in cadrul centralei, iar ulterior s-a creat un institut de moda IMOD, care se ocupa de studii si cercetare, unde se efectuau rapoarte de tendinte, insa rolul lui nu a fost vizibil in activitatea de moda autohtona.

Intreprinderile erau coordonate de Centrala industriei confectiilor din Bucuresti, si lucrau in anii ’80 aproape 100% export. Nume faimoase din industria de profil, Confex si APACA, faceau export in cantitati considerabile, iar cei mai profesionisti constructori de tipare, modelieri si muncitori lucrau aici.

Un alt nume de referinta il reprezenta Romartizana, asociatie ce avea ca scop promovarea celor mai reprezentative produse romanesti de arta populara. Romartizana s-a bucurat de mare succes atat pe plan extern, cat si in randul doamnelor ce faceau parte din corpul diplomatic din Bucuresti.

Centralizat era si sistemul cooperatist, singura forma capitalista a economiei, activitatea cooperatorilor fiind dirijata de UCECOM. In cadrul sau erau sectii de confectii, unde muncitoare mai talentate executau pentru doritori modele dupa reviste sau dupa ureche. In marile orase ale tarii erau asa-numitele case de moda. Cea mai mare si mai renumita era casa de moda Venus Bucuresti, infiintata in anul 1960, iar din 1972 condusa de Zina Dumitrescu. Inainte de 1989 era singura casa de moda din tara cu prezentari saptamanale si echipa de creatie, douazeci de cabine de proba, cu lucru in doua schim buri si cu 40 de modele executate saptamanal.
Prezentarile de moda includeau un soi de miscari scenice, o combinatie intre dans-teatru-muzica-coregrafie, fiind ceva mai creative decat cele din prezent, si erau saptamanale si dedicate atat specialistilor, cat si comerciantilor.

Fondul plastic, initial Sindicatul Artelor Frumoase, a fost transformat in 1950 in Uniunea Artistilor Plastici, moment in care s-a introdus si cenzura. Din anul 1989 cenzura a fost inlaturata, sfarsindu-se toate interdictiile, dar si subventiile. Designerii vestimentari se intitulau artisti plastici si isi vindeau creatiile prin intermediul acestei organizatii. Era la moda sa cumperi produse vestimentare dintr-un asemenea loc, unde si-au facut debutul nume precum Doina Levintza, Liza Panait etc.

Prima institutie ce pregatea inginerii pentru industria de confectii, tricotaje si pielarie a fost infiintata in Bucuresti (1934) - Scoala Superioara de Textile, transferata din anul 1952 la Iasi, iar din 1955 integrata in Institutul Politenic „Gh Asachi”.

Universitatea Nationala din Bucuresti, fostul Institut de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, infiinteaza in anul 1971 un departament de moda, fiind primul program specializat in moda din tara. In cadrul acestui departament a predat si Adina Nanu, autoarea singurei carti despre istoria costumului publicata in Romania: „Arta, stil, costum”. Momentan mai exista astfel de centre in orase precum Cluj-Napoca, Timisoara, Iasi, Oradea si Sibiu.

Aici restul articolului

Va veni o clipa

Chiar nu exista vintage romanesc?

O intrebare care ma obsedeaza in fiecare zi si in fiecare zi stau cel putin jumatate de ora sa mai caut un raspuns, sa mai adaug o bucatica la acest puzzle, fie prin comparatii cu ce se intampla in alte tari, fie pe bloguri sa vad daca a mai aparut ceva nou, o discutie informala pe la un targ, reviste, etc.

Nu cred intr-un raspuns negativ, a la Vintage Police: nu exista vintage romanesc pentru ca hainele au fost purtate pana la epuizare. Am haine acasa care demonstreaza contrariul, costume din vremea bunicilor, din anii '40 dar si haine de la parinti, pana in anii 80 inclusiv. Ei nu le-au purtat pana la epuizare, pentru ca erau hainele lor "bune", pentru ocazii, petreceri, zile de conferinte si adunari nationale. Haine pe care le scoteau din sifonier doar la evenimente. Parintii mei si apropiatii lor sunt nascuti in anii 50. Mi-e greu sa cred ca aceasta generatie si-a purtat hainele pana cand s-au rupt, sau le-au aruncat demult, in speranta ca vor uita perioada comunista. Romanii cu greu arunca ceva din casa, sunt mari strangatori.

Cand povestesc persoanelor peste 40 de ani care-i noua mea pasiune, zambesc cu nostalgie pentru acele vremuri cand hainele reprezentau altceva fata de acum. Erau purtate altfel si valorificate altfel, pentru ca se gaseau greu si costau mult. Sunt convinsa ca asa cum parintii mei mai au haine vechi in sifoniere, mai sunt milioane de romani si aceeasi romani, cand fac curat in fiecare an mai arunca din ele, nestiind sau neconstientizand valoarea lor.

Noi nu avem second-handuri care sa adune haine din Romania, toate sunt din import. Nu am intalnit niciun vintage lover pasionat de hainele de provenienta romaneasca. In alte tari, precum Italia, comerciantii fac rost de produse din biserici, unde fac selectie din hainele si obiectele oferite saracilor. Asa s-a construi incepand cu secolul XII o breasla puternica economic in Florenta, breasla rigattierilor, din nevoia de a vinde lucruri de calitate la un pret mai mic, pentru a le face accesibile mai multor clase sociale. Rigattieri erau specialisti in haine si obiecte vechi si erau chemati in fata judecatorilor sa ateste vechimea acestora, pentru a putea verifica daca o tranzactie a fost corect facuta sau nu. Cea mai importanta functie a lor insa, era cea culturala, caci pastrau vie valoarea spirituala a unui obiect, prin punerea acestuia in circulatie si asignarea unei valori.

Ma intreb de ce nu s-a ocupat nimeni de aceasta nisa in vintage, de promovarea hainelor romanesti. Admitem cu totii ca existau multe fabrici de confectii in comunism dar negam existenta fizica a acestor haine. E adevarat ca valoarea lor estetica nu se compara cu obiectele de provenienta franceza sau engleza, dar chiar si asa ea exista. Sunt chiar atat de greu de gasit, sau chiar atat de urate cat sa nu merite atentia noastra?